Astazi a fost o zi cel putin ciudata. Stiti ce se spune: un gest descrie o mie de cuvinte, dar ideea ca un simplu zambet poate rasturna un principiu existent in mine de o viata e ca un cutremur de 9 grade. Mereu am avut o ura copilareasca pentru prietenii lui A.(prietena mea cea mai buna). Ii vedeam ca pe sugative de timp si nu din orice timp...Timpul meu! Acest lucru m-a tras catre baietii rai, deoarece A. ii avea mereu pe olimpicii incadrati in burse pentru facultate si lipsiti de vicii. Se presupunea ca gasisem planul perfect. Anul acesta insa, planurile s-au dat peste cap. A. si-a gasit fotbalistul consumator de droguri, tatuat si frumos, mai pe scurt "baiatul meu".
Marele tam-tam s-a creat cand ne-am dat seama ca atractia aceasta creaza un triunghi bolnav pe care fiecare il cunoaste, dar il evita. Ruptura (in cazul meu) s-a produs astazi cand, impinsa de senzatia aceea am ajuns sa raspund unor zambete inconstiente asemanatoare "chemarilor".
Dat fiind ca triunghiul a scapat de latura A. pentru o perioada lista de optiuni s-a largit. Mai ramane constiinta...insa simt ca acest subiect se va intinde pe multe post-uri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.